Avem echipa, avem valoare, avem pretentii de echipa mare, dar mai speram la Mondiale?
Dupa victoria miraculoasa de pe malul Bosforului, toata tara a inceput sa spere in calificare. Ei bine, iata ca nu mult a durat pana ne-am dat cu totii seama ca acel meci a fost oportunitatea sortii, ce s-a ivit datorita formei nefaste prin care treceau turcii sub comanda lui Abdullah Avci.
Avea sa vina meciul cu Olanda de acasa. Conform rezultatului obtinut la lumina semilunii, urma sa facem un meci bun, ba chiar speram intr-o minune impulsionati de tot ce inseamna mass-media cu mesaje euforice pe care ni le-am insusit. Celebrul "Pe ei, pe mama lor!" parca nu mai suna asa de bine insa dupa un animat 1-4 pe Arena Nationala, in care Marica si jocul pe alocuri bun al nationalei au salvat ce a mai ramas din onoarea trupei lui Piturca.
Nimic de pierdut pana acum, caci, reprosurile la adresa alor nostrii sunt acaparate de pecetea pe care o poarta adversarii lor, ce-i drept, pana la urma, am dat piept cu vice-campionii lumii, iar sansele la calificare inca mai erau intacte. Prezenti pe un loc 3, la egalitate cu Balaszs Dzsudszak si ai sai, eram despartiti de un golaveraj favorabil maghiarilor, insa priveam intr-o perspectiva optimista meciul direct de la Budapesta, din primavara lui 2013.
Ascultand scuze, peste scuze si pareri de rau la infinit, umbrite de o falsa sinceritate si indiferenta din partea unor tricolori, ne facem partasi la suferinta lori si pornim impreuna spre urmatoarea provocare, mai precis dubla mult asteptata cu Ungaria si Olanda. Toata suflarea nationalista astepta in ambele tabere cu nerabdare fluierul de start al meciului ce reflecta orgolii si convingeri ce mergeau cu mult dincolo de sport, cel putin in gradientul social etnic format in zona Transilvaniei.
Jucand fara suporteri in tribune, ca urmare a unor scandar antisemite din meciul amical contra reprezentativei Israelului, maghiarii sperau din tot sufletul la un meci grozav facut de ai lor.Nu a fost de mirare cand cuprinsi de toata energia degajata de acest dizacord secular intre cele doua nationalitati, extremistii din Ungaria cat si din Romania, s-au pus pe ars steaguri si afisat postere malitioase si jignitoare adresate sub semnul reciprocitatii si urmarind cutume dictate pe plan local, care iata ca s-au raspandit si se dovedesc a avea un impact la nivel national de-o parte si de cealalta a granitei.
Sperante mari se formau si in constiinta noastra, care apoi raspandite, aveau sa fie exprimate drept certidudini de unele chipuri pregnante in fotbalul romanesc. Fie ca e vorba de oameni ajunsi la stadiul de legenda, precum Gica Popescu, sau de juni antrenori cu perspectiva precum Laurentiu Reghecampf, declarau de la un capat la celalalt ca, nationala ros-albastra va castiga cu siguranta, ba chiar la scor partida de pe arena Ferent Puskas. Bazandu-se pe argumente peiorative la nivel valoric , multi asteptau deja meciul de la Amsterdam si parca bucurandu-se de meciul "ca si castigat" cu cei care ne-au provocat cea mai grea infrangere din istoria reprezentativei noastre, pe 6 iunie 1948, cand sub un cer senin la Budapesta, am asistat la un Magyarország - Romania 9-0.
Meciul capatase un caracter de simpla formalitate dar inca ne starnea atentia tuturor. Cadrul preliminar inceperii pardidei dovedeste ca maghiarii nu par a se pricepe la prima impresie, dovedindu-se a fi niste gazde nu tocmai primitoare. Pe principiul "otraviti fantanile, parjoliti campiile", ajutati si de o vreme nefasta, vecinii nostrii au pus osul la treaba si toata ziua au stropit terenul pe ici pe colo, indeajuns incat fundasii nostrii sa prinda suta la prima alunecare. Astfe, la ora inceperii meciului am asistat la un teren asemanator celui de pe Ghencea, la celebrul meci, minunea Stelei cu Valencia.
Cu un joc apatic, ai nostri, ca brazii se uitau unul la celalalt asteptand sclipiri. Insa niciunul nu vrea sa-si depaseasca sarcinile, sau, Doamne fereste sa calce vorba lui Piturca. Tactica bine pusa a selectionerului a fost descifrata de Sandor Egervari, a carui echipa, la o faza fixa, avea sa deschida scorul prin fundasul Vilmos Vanczák(29 de ani). Nu-i mare lucru o revenire, mai ales la ce defensiva ciuruita prezentau maghiarii.Ba chiar am fi crezut ca ne ofera un fel de invitatie la joc ofensiv. Terenul parea un pic inclinat spre poarta lor, dar ai nostrii inca se tineau bine pe picioare, ramanand pe pozitii in propria jumatate, refuzand orice schimb de pase ce necesita 2-3 demarcari si eventual un dribling menit sa ne conduca la o pasa decisiva in careu pentru un Mutu, care sa egaleze glorios recordul de goluri marcate pentru Romania al fenomenului Gica Hagi.
Revenirea avea sa ia fiinta dintr-un noroc proverbial al lui Piturca si un moment de inspirate al lui Grozav, care, angajat in careu, intoarce mingea catre un Mutu liber, pus pe fenta, ce avea sa scoata o pretioasa lovitura de la 11 metri. Mutu se indreapta catre minge si de pe margine se aude un "Trage tare, lasa fentele", la care, glumind, replica atacantului roman ar fi fost "Nu mai trag nea' Piti, m-am lasat de treburi de-astea". Jucatorul lui Ajaccio transforma sigur aceasta oportunitate in golul egalizator. Murmurul tribunelor era prezent insa chiar si fara urma de spectator in arena. In afara stadionului se aflau peste 10.000 de suporteri maghiari a caror reactie avea un ecou neintarziat.
Acelas inspirat tehnician al gazdelor avea sa isi revada echipa in avantaj dupa 2 minute trecute de la golul incasat, cand, Balasz Dzsudszak il invinge pe Tatarusanu de la punctul cu var. Ne apropiam asadar de rezultatul obtinut de selectionata Moldovei la Budapesta in preliminariile Euro 2012, care, pe 3 Septembrie 2010 inregistra un "la limita" 2-1 in compania aceleiasi nationale maghiare.
Nationala ros-albastra, termenul folosit pe facebook de MM Stoica, avea sa-si dovedeasca validitatea cand Chipciu, in ultimul minut de joc, agata mingea dintr-un carambol in careul advers si inscrie golul unui 2-2 neasteptat dupa jocul modest practicat de ai nostrii si mentine masca de oxigen pe chipul celor ce pierdusera orice speranta la calificare.
Criticat pe drept dupa injuriile aduse acestui sport in meciul anterior si mentinerea in teren a unui iesit din forma Bogdan Stancu, care a dovedit calitati de veritabil fundas la o centrare perfecta a lui Torje in fata portii, Victor Piturca trebuia sa schimbe ceva. A schimbat, chiar radical, cu 9 stelisti chemati la nationala, aceeasi care intorsesera un scor de 0-2 la Bucuresti contra lui Ajax, multa lume spera la un joc asemanator. Insa unul dintre cei ce au contribuit decisiv la eliminarea formatiei lui Frank de Boer, a fost lasat acasa, sa joace amicalul jucat de rezervele stelistilor pe malul Dunarii brailene. Vorbim de Iasmin Latovlevici, cel care a marcat golul primelor sperante pe National Arena, atunci cand l-a invins pe Vermeer, cu un lob la coltul lung, angajat fiind de mintea limpede din centrul apararii Stelei, Vlad Chiriches.
Cu un Stefan Radu palid in meciul de la Budapesta, exista solutia Razvan Rat, acelas vesnic tanar capitan, care aventurandu-se intr-o preluare din 4-5 atingeri se vede deposedat Lens, acesta, cu viteza-i debordanta conduce faza spre inspiratul Van Persie, mai precis spre devierea acestuia inapoi pentru sutul pe jos la coltul lung al lui Rafael Van Der Vart si iata-ne la un gol in spatele batavilor. Cei ce reusind sa-l invinga pe al nostru Guliver, eterna rezerva a lui Joe Hart, Costel Pantilimon, aveau motive matematice sa faca semne spre tribune si sa-si rezerve locurile pentru Brazilia, calificarea era rezolvata.
Cu aceeasi incapatanare olteneasca, dublata de o inteligenta tactica deosebita si niste principii insusite dupa probabil ceva meciuri de FIFA pe PlayStation, Victor Piturca avea sa-l tina pe mult prea obositul motan Stancu in teren 90 de minute. Meciul s-a indreptat spre un meritat 4-0 pentru "portocala mecanica" condusa spre victorie de un Robin Van Persie aflat intr-o zi in care orice deviere se transforma in gol pentru echipa sa. Asumandu-si luxul de a tine pe banca jucatori precum Mutu, Chipciu, Rusescu si nedandu-i nici un minut unui Claudiu Keseru in forma, cu 17 goluri marcate pentru Angers, Piturca se trezeste intr-un cor de fluieraturi pentru prima oara pe Amsterdam Arena, i se cerea pe un ton armonios "Demisia!" de aproape 2.000 de suporteri.
Afirmand anterior partidei, intr-o pozitie rastignita, cu pumnii lipiti de pupitrul sprijinitor de microfoane , ca fanii, federatia si presa ii sunt indiferenti, dovedeste un realist simt al posesiei asupra selectionatei Romaniei. Gandirea sa liniara si egoista, genereaza aceleasi opinii in jurul sau, care se intorc spre el sub forma de critici. Mult prea sigur pe el, a tot stiutor si vesnic inventator de tatctici noi, a incercat si in aceste doua meciuri sa-si creeze propriul stil. Un alt experiment esuat, care din pacate, a avut un singur cobai, echipa noastra nationala. Urmarile acestui experiment le resimtim cu totii, noi cei care iubim acest sport si avem pretentii de la cei care ne reprezinta. Inchei in versuri, sa fim poeti ne-a mai ramas.
Avem echipa, avem valoare,
Avem pretentii de echipa mare,
Dar mai speram la Mondiale?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu